Curaj de primăvară

Rămășițele uitării Degeră pe-un strat de flori. Cerul, îmbibat de teamă, Tremură-n plăpânzii zori. Geru-nebunit de focuri, Scârțâie în grad mărunt, Făcând fumul să suspine În bătăi de vânt cărunt. Nu-i bătrân; se duce iute; Static nu e mai de loc. Flușturatic e din fire, Și prinde zăpada-n joc. Îmi tot zic, să ies pe-afară; Cu moralul… stau cam prost. Și curaju-i cam pe ducă; Cum să-l pierd iar fără rost? Dau o raită… cu privirea; Parcă-i mai ușor prin geam. Stau nasol cu ”moștenirea”; N-am un eschimos în neam. Cum-necum, m-azvârl afară, Cu un șut în ”conștient”. Rațiunea-i de ocară; Tot răspunde: -”Absent! Absent!” Deci, pe ger, și vânt, și zloată, Savurez, de mărțișor, Feeria primăverii, Zgrrrribulit chiar binișor.