Facere de bine

Cu o grijă nefirească, Cum fac proștii, mai mereu, Am primit un om ”în casă” Și l-am ajutat ”din greu”. Cu vorbirea ”lunecoasă”, Îmi ”pupa ” și tălpile, Mulțumit că cere-ntr-una Și că-i umplu ”gropile”. Erau vechi, financiare, Și curente, de nevoi, Că-i plăcea și să trăiască Bine, nu ca alții-voi. Vremea vine, vremea trece… El, ca scaiul, sta pe loc Și, cu timpul,vrea mai multe, Că-l ”ardeau” plăceri, cu foc. Daru-a devenit cutumă, Și-obligație apoi. Am crezut c-a zis în glumă, La prieteni: ”Îl jupoi!”