Poli

Cu-nțelegerea pripită, Trag concluzii la-nceput, Și-o fac mândrii, ca-altădată, Când, nimic, n-au priceput. Judecă, cu-ndestulare, Cât mai mult din ce nu știu, Răstignind, cu-nsuflețire, Tot ce mișcă și e viu. Că apar greoi la minte, E o cinste pentru ei, Dar e-u adevăr, pe care, Ca ricinul îl cam bei. Cine sunt? Pe unde umblă? Unde stau? Sau zac? cum vreți, E-o necunoscută-adâncă, Pentru cei, la minte, ”creți”. Uneori, e ”destupatul”, Ce, ca dopul, face poc, Și pricepe, dintr-o dată, Că se arde, că-i pe foc. Poate fi comunitatea Scumpă-n vorbă și la port, Ce se vaită că, la vilă, Uși prea multe are-un cort. Dregători de ce se strică, Sau în funcții rău acriți, Coadă fac la-ndestulare, Sugând osul, ipocriți. ”Ticienii” își bat laba Și pun ”Poli” prin pre-jur, Și-având mulți ”țiști”, de corvoadă, Îi doare de restul pur…