Tu, Ființă

Tristețea te-nfioară: „Iubirea nu-i la fel”. Ieri alergai o fată, Azi îl cinstești pe El. Cu sufletul sălbatec, De tinerețe ros, Cereai iubiri „în parte”, Și le dădeai „en gross”. Iubeai, cu nonșalanță, Orice, și cam oricând… Că tot, era „spoială”, Acum te duce-un gând. Iubirile frugale, Doar pofte de ”mai vreau”, Se-mprăștiau ca fumul, Dovadă de cereau. Le-ai părăsit în grabă, Convins că-s fără rost, Dar ai ajuns azi singur… Poți spune chiar, un „fost”. Ce-nseamnă asta, poate, Nimicul o să-ți spună. Te-ntrebi acum, cu fața Spre Cale: Oare-i bună”? E remușcarea oare, Sau numai neputința? Să-ți dăm crezare totuși. Și tu ești… o Ființă.