Ura,

uitarea și iertarea

Dumnezeu, în mila Lui, Ne-a lăsat Iertarea, Ca o cale de-a găsi, Cu Ceru-mpăcarea. Ura-n suflet, roade rău, Și cu grave urme. Gândurile se-ncâlcesc, Ca-n hățișuiri, turme. Focul ei, nepotolit, Arde zi și noapte, Înnegrind cu fumul crud, Zorii altor fapte. Gustul ei, amar și greu, Tulbură mâncarea, Pregătind, la digerat, Fiera și turbarea. Obsedat de ea, îți uiți Până și ființa, Și te pierzi de cei din jur… Tardivă-i căința. Fapta, de-i comisă-n gând, Pe alții nu doare. În Uitare, poate fi, Un dram de Iertare…