Vacă

Jos, pe valea înverzită, Paște-un Bou și-o Vacă. Coțofana îi bârfește, Cârâind pe-o cracă. Ea se-ndoapă cât o ține, El duios privește. Un reproș îi stă pe buze: Cu alt bou trăiește. Asta i-a băgat în minte Coțofana hoață, Chiar când el se hotărâse, Să o ia de soață. Ea pierduse un bărbat; L-au vândut în iarnă. Și de-atunci, în fânul cald, Alții dorm pe blană. A-ncercat, de zeci de ori, Să o lămurească. Ea zâmbea și tot lăsa, Lista ei să crească. Boii mici se-nghesuiau, Să o cucerească. Taurii îi ofereau Mai mult, să trăiască. De vițel, uitase iar. Vinovată-i soarta, Că nu știe al cui e; Zbiera după tata. S-a decis să-ncerce iar… Unul a găsit ca „nou”… Fără minte, dar ce trup… Sută-n sută însă… Bou.