”Urlare”

Răspândite prin mulțime, Gînduri bune se disipă. De injurii-n vocalize, Se cam face mult risipă. Spiritual de turmă-și pune Amprenta cu-nflăcărare. Seci, cuvintele-s ”urlare”, Fără-o simplă întrebare. -Dar de ce sunt eu aicea? Am venit pentru ceva. Iată-mă că urlu-n pripă, Ca ceilalți, un ”altceva”. Ce-I-i de zis? E forța urii, Ce domină rațiunea. Unii spun că va fi bine, Așteptând, creduli, minunea. Până-atunci domină ”gloata” Și-n palate și pe străzi. E o simplă greutate: Le desparte niște gărzi. Vrem un ”altceva”, desigur, Dar nu cel impus de ”voci”. Însă cum, că nu-i nici bine, Frunzele, la câini, să toci…