Alt prag de noapte

-fir de viață-

Timpul, obosit pesemne, De goana-n singurătate, S-a oprit, ca să aștearnă, Giulgiul pe alt prag de noapte. Ca o lacrimă uitată, Pâlpâie lumina-n ceară. Chiar se simte vinovată, Că o lasă-ncet să moară. A ținut-o-n sân, cu teamă, Ca pe-o viață-n devenire, Ce, când s-a ”aprins”, chiar ”mama”, A topit-o în iubire. Dragostea ei ”arzătoare”, N-a crezut că o s-o doară, Pe cea care, răbdătoare, S-a jertfit, pentr-un ”mic soare”. -Vezi vecin-o, că se stinge! -Lasă, că-i de-ajuns, socot! Inima din ea se frânge; Firul vieții-a ars de tot. *