Amintirea

În suflete zdrobite, Ce au căzut din zbor, Se zbate ”Amintirea”, Căci e ”la purtător”. Ea-i crucea ce și-o duce, În suflet, fiecare, Ce ”luminează” mintea, Ca flacără, și doare. În scrâșnete de vorbe, Ce alte vieți punctează, Ea suferă, rănită, În Timpul ce-o veghează. Se zbat în ore clipe, Tăcerile se-adună, Și, fără de cuvinte, Ce multe pot să spună:

De mame ”răvășite”, Ce, lung privesc pe geam, De case părăsite, De flori uscate-n ram, De prunci micuți, ce ”ta-ta”, Au început să zică, La un străin, pe care, Și bunul-simț îl strică, De soațe-nlăcrimate, Ce-n soartă au crezut,

Și greu le vine-acuma, Să creadă ce-au văzut, De mii și mii de lucruri, Ce viața au umplut, Nu-n sensul de avere, Ci de iubit trecut.

Din toate, este una, De-ajuns la fiecare… Trec zile peste ore, Și soare după soare… *