”Deșeuri”

-pentr-un drob de viață-

Umbre-mprăștiate, pe un câmp ”murdar”, Pentr-un drob de viață, umblă în zadar. Urbea nu-i departe; i-a gonit, din ea, Foamea, disperarea, și o lume rea. N-au un ”Mâine”-n față; ”Azi” e tot ce vor. Nu toți au o șansă; norocoșii mor. Din gunoaie-adună, resturi, de mâncat, Și o cârpă-două, bune de-mbrăcat. Zdrențe au și-”acasă”, pe-orice trup mai gol Căci, cârpite bine, încropesc un țol. Haina, poate-l face, pe om mai milos, Dar, ce poartă ”gloata”, nu-i de vre-un folos. De iubire, urma, s-a pierdut de mult, Iar copiii-nvață, cerșitul, ca cult. E-o ”cacofonie” totu-n jurul lor, Și, doar să trăiască, unii chiar mai vor. Undeva, stau oameni, mulți pe perne moi, Mâncând mai de toate, ”producând” gunoi. Noaptea-ncet se lasă, peste-un câmp ”curbat”; Pe movile, ”umbre”, ”calea” o străbat. Sunt umani ”cu ziua”, ”crescuți” în gunoi, ”Aruncați” acolo, ca ”deșeu”, de noi… *