”Depresi-onații” noștri

-pleava-

”Depresi-sonați” de viața Îmbâcsită la ”culoare”, Mult prea mulți își ”ling” plăcerea, Pe sait-uri ”revoltă-toare”.

Formele de vieți ciufute, De mizerii năclăite, Cred, în pizma nedreptății, Și în libertăți spoite.

Mințile percep cuvântul, Doar în sensul lui sordid, Lăbărțat mai mult în ”lături”, Spre un interes morbid.

Din idei se scurge jalea, ”Deficită”-n sentiment, Într-un chițăit lugubru, Scârțâind a armament.

Vocile, șterse la gură, Dacă-un bun simț ar trăi, Proslăvesc șansa nedemnă, Că au dreptul de-a grăi.

Ca pomană cer neantul, Cu ce-o fi în el ascuns, Și se bat în piept cu pumnul, Că și Raiul l-au străpuns.

Au curajul, și-n oglindă, Să privească la ”gunoaie”, Și, o aur-ă de slav-ă, Să și-o pună, sclavi, din zoaie.

Fac ce fac apoi, cu capul ”Dus”, să spurce un popor, Ca s-arate că-s, ”pe bune”, Chiar ce sunt, ”cozi de topor”.

Cu minciuni prostesc ”prostimea”, Ce se-nghesuie la ”rând”, Pentru dreptul la dreptate, Pe care-l digeră-n gând.

Împreună, în picioare, Calcă, fără remușcări, Pe cel ce îndrăznește-n cale, Să nu vrea ”re-vindicări”.

Ahtiați după ”put ere”, Put, în haite când se strâng Căci, s-”alunece” pe liste, Cu politică se ”ung”.

Ce rezultă e ”nimicul” Ce, votat, pare-a conta, Dar, de ai doar pleavă-n sită, Nu poți grâul a sorta.