În umbrele Luminii

-sensuri-

Cu milă-o Lumină Se zbate, să țină, O șansă, pe care, Oricine o are. Vii umbre precare, În arșiți de soare, Strâng pumnii și dinții, În gând și cu sfinții. În vorbe scrâșnite, Și gesturi ”pornite”, Se simte mânie: ”Ce-o fi… o să fie!” E unul… sau alții, Pierdut printre mulții, Ce-și tulbură mintea, Lovind, des, cu fruntea. Durerea se frânge În lacrima-sânge, Ce cade pe pâine, Și azi, ca și mâine. Ușor se înclină În candela plină, Din viața ”stătută” Lumina ”bătută”. Din Ceruri, o alta, Coboară în ”balta”, Ținută-n ”uitare”, De zori fără zare. Găsește doar umbre, În suflete sumbre, Și-un sfânt se-nfioară… Cât poate să doară. ”Cuvântul” se zbate, Căci pare departe, De omul rănit, De Cer izgonit, De omul ce ”crede” Că Cerul îl ”pierde”… *