În umbra Răstimpului

-pluta vieții-

Sub umbrela Timpului, În vremea Răstimpului, Pete-ntunecate cer, Cale liberă spre Cer. Clipele, ce dau în clocot, Râd, ca proastele, în hohot, Și se-aruncă îndârjite Peste umbrele sfrijite. Fără milă, ele-ncurcă, Sensul de adult și pruncă, Și-n lumina plumburie, Lasă-o tentă arămie. Într-un Haos ne-ngrădit, Dar, cu grijă, ”primenit”, Ele trec, de jos în sus, Cu-n bilet de numai ”dus”. Urme, ce rămân în urmă, Fac, din Umbre-o tristă turmă, Ce urmează-n vălmășire, Oarba Pată de trăire. Pe un drum ”bătut” de soartă, Călăuză-a lor, spre ”Poartă”, Se târăște sora-Viață, Cu-altă soră fără față. Țelul ei, de mult pierdut, Se ”învârte” ca-n tumult, Și-napoi, și înainte, Prin confuzia din minte. Voci din culte, sau inculte, Tot slăvind minciuni, ”pe rupte”, Se sugrumă prin cuvinte, Contra ”toți”, având un ”dinte”. Sub povara Timpului, Pe unda Răstimpului, Plânge, înc-o clipă-două, Viața, pe o plută nouă. *