În umbra Clipelor

-când tac culorile-

În umbra Clipelor îmbătrânite, În ochi ”uscați” de lacrimi ostoite, Se zbat ființe-n amintiri ”trudite”, Mai mult, sau mai puțin, cândva, iubite. Fugare pale de tristeți șterg urma Lăsată-n sufletul neîngrijit, De cei ce-n viață au avut un nume, Și-l au și-acum, pe cruce scrijelit. Nimicul, îmbrăcat în haina gliei, Ca parte-a unui tot îmbelșugat, Tot dă, doar ca părere-o șansă nouă, La carul lui, ca ”dus”, să fi-njugat. Cu hățurile încurcate-n minte, Ideile se-nvârt pierdute-n van, Prin câmpul vag al nemuriri-nguste, Ce-și fâșâie cenușa-n cap de lan. Ca fapte cu, sau fără urme-alese, Ciulini, sau sângerânde flori de mac, Încearcă, plumburiului, o față Să-i dea, dar și în Cer, culori, azi tac. *