Prezentare
Rogoz Gheorghe, pe numele de autor, George Rogoz, s-a născut în septembrie 1950 la Pitești (din părinți buzoieni) și a copilărit, între 3 și 10 ani, în Transilvania, județul Covasna. A absolvit școala elementară și liceul în Buzău, iar în 1974, Institutul Politehnic București. După câteva cursuri de specializare, a lucrat, până în 1992, în domeniul relațiilor internaționale (în perioada 1980-1985 a fost atașat de cultură și presă la Ambasada României din Berna-Elveția). În anul 1992 s-a ”privatizat” și a lucrat la propria firmă, din domeniul IT, a fost director la Laser Computer Romania (1993-1997) și translator de limba germană (Germania, 1999-2002), iar în 2005 s-a retras din activitate, la țară, din motive de sănătate și pentru a scrie. A publicat trei romane SF, două culegeri cu 75 de povestiri SF și 17 volume de poezii (peste 2750). Temele preferate, tratate deseori cu ironie amară, sunt oamenii, câinii, ”aleșii” noștri și, nu în ultim rând, natura vie și viața, uneori ”moartă”, a satului, teoretic pur românesc…