Privesc

Privesc la oamenii din jur Și mă abțin să nu înjur, Nu că aș fi-n credință pur, Ci că ar fi blajin, nu dur. Îi văd ca florile-n buchete, Vopsiți, cu vorbele ”pătate”, ”Tăiați” de glie, din păcate, Cu cugete, de bani, ”stricate, Cu mințile-n idei ”multi-colore”, Având, cu-orice partid, altă părere, Își vând credința-n conștiințe adultere, Și se con-plac cu-orice plăcere. Se-adună-n cârdășie în coroane, La catafalcul nației române, Și cântă un prohod lung de slogane, Și-imuni rămân, la gemete de foame. Cu pofte ațâțate-n guri flămânde, Ce vor și vor, în transă, cert bolânde, Își vând aproapele la prețul ce include, Și bunul simț, și mila, și crucile de-oriunde.