Și totuși... oameni

-sfânta credulitate-

I-am surprins, pe seară, Ponegrind umanul; Mârâiau ”a bârfă” ”Jignind” chiar și ”banul”. N-am ”prins” începutul, Să aflu motivul, D-am ”ciulit” urechea, Cum zice bețivul.

A, el numai gura O deschide largă, Ca să poată, lesne, La ”măsea să tragă”. Ce ți-e și cu ”vorba-n Dodii”, românească; De-adevăruri clare, Vrea să se ferească. Omul e vină, Cu-a lui minte ”șui”; Sau teama ”impusă”, ”Ce vezi, să nu spui”. Dreptu-l ai, desigur, Să taci… sau s-o ”iei”… Sau să ”bați” doar ”câmpii”, Dacă știi… să bei.

Deci, cei ”potăieișeni”, Cârcotind de zor, Motivau, că-n ”fonduri”, Doar mâncare vor. Am intrat în vorbă Și i-am ”dus” cu ea, Ca statul ce, totul, Vrea ca să ne dea. Ne-am ”lungit” cu vorba, Și-am răbdat oleacă, Dar crâcneau într-una, Foamea să le treacă, Milostiv, eu oase, Cu-oleacă de carne, Le-am adus, dar, sincer, Revoltat: Cum? ”Coarne?”

-Deci e ”bou” sărmanul, Că ”trage” în ”hamuri”, Privind bunăstarea Dincolo de geamuri; E măgar că, ”cară”, Și nu ”face gură”, Căci, singur, de ”rage”, ”Căciula” își ”fură”; ”Tont”, cu-o minte proastă, Îl faceți degeaba; El, să nu greșească, Nu-și începe treaba; Minciunile, sincer, Nu-s ”credința” lui; Orișicine-acceptă, Ce-i place, să-i spui; Că-i ”lingău” cu șefii, E-o exagerare; Cel ”ajuns” pe-acolo, Nu-i un ”oareșicare”; Sunt de-acord cu faptul Că-l ”numiți” ca voi; De ”jigodii”, lipsă, Nu ducem nici noi; Se votează-n haite, ”Javrele de bine”; ”Mânjitul”, pe liste, De ”culoare” ține. …

-Gata! La ”palavre”, Alții vă dau ”clasă”. Lăsați mârâitul, C-am nuiaua-n casă!

M-au crezut și-au șters-o; N-aveam băț, să știi. Prost, n-ar fi românul, De, credul, n-ar fi…