”Suflet călător”

• floare de speranță- (părintele Paulin Lecca)

Într-un veac în care ”ura” Și-a spus ”voia” pe pământ, El a refuzat războiul, În credință, aproape sfânt. Tânăr, a-mbrăcat sutana Celor ce credeau în neam, Și-a privit, la Libertate, Printre gratii, dup-un geam. Condamnat să-ți piardă viața, Domnul s-andurat de el, Dându-i șansa, ca, prin fapte, Să se-apropie de El. Și-a iubit ”căutătorul”, Ce durerea o cerea, Și-ntr-o grotă, retras, singur, Sănătatea-și ”oferea”. Erudit, ca nimeni altul, A ”plantat” credința-n om, Ca o ”floare de speranță”, Ca sămânța unui pom. Slovele i-au dus cuvântul, Viu, intens, necruțător, Și-ntr-o lume ”tulburată”, De-un ”unic” conducător.

S-a născut unde era Basarabia română Și-a-nvățat la Chișinău, Încă-n limba cea străbună. Tatăl, dascăl și paroh, L-a-nvățat de cele sfinte; Tinerețea l-a sfidat, Să le țină minte. A greșit și-a regretat, Regăsind credința, Și, retras la Frăsinet, Și-a schimbat ”ființa”. A ținut la suflet, ferm, A ”focului floare”, Conștiința de român, Chiar știind că doare. A crezut în focul care, Viu, din suflete pornea, ”Rug aprins”, mișcarea care, Națiunii, sens dădea. Cu neliniștea în suflet, A avut mereu un țel: ”Suflet călător”, să afle, Cât mai multe despre El. Mai profund, ca să-nțeleagă, Sensul jertfei lui Isus, Căuta durerea-n viață, În slava Celui de Sus.

Ca o flacără, spre Ceruri, Duhul lui s-a înălțat, După ce, mulțimi de semeni, A-ndrumat, și-a învățat. Mintea lui, cuvântu-n pagini, Cu sfințenie la pus; Cărți și-articole, traduceri, Voia-i neștirbită-au ”spus”. La Rogozu-n mănăstire, ”Rămas bun” și-a luat, convins, Că a fost un ”Om”, ce ”Răul”, Cu ”Dreptatea” l-a învins… *