”Prietenașșșși...”

Azi mă simt mai bine, cu dușmani în jur; Nu mai am motive, nici să mai înjur. Voi v-ați ”luat” dreptate, să mă înșelați; Ce contează fapta, de vă disculpați? Vorbele n-au ”vină”, chiar de-s de ”furat”; Gustul rău al limbii, de sânge-i sărat. Ați mușcat, cu poftă, sânul călduros; V-ați scos colții iute, când ați dat de os. Mi-ați înfipt pumnale, rânjind, pe la spate; Ați avut și grijă, să nu scap de moarte. Voia Lui, se pare, m-a ”ținut” la ”vii”; Va veni ”scadența”, căci ”nimic” veți fii. Poate-n viața asta, poate-n viitoarea, Veți ”plăti” minciuna, ura și trădarea. Nu vreau răzbunare, e de-ajuns ca, ”goi”, Să vă ”mâncați” numai, ”sinceri”, între voi. Să simțiți sperjurul, ceas de ceas, în cel Ce vă e prieten, și amic ”fidel”. Și, apoi, în voie, în voi să ”priviți”, Și să vedeți ”ciuma” din fire, uimiți. Să vă strângeți mâna, doar convinși să fiți, Că n-ascunde vre-unul, șișul, pentru-ai lui ”iubiți”. Să stați în teroarea întrebării mute: ”Mă va vinde mâine? S-o fac eu mai iute?… Și acum ”prieteni”, la ”festin” vă las; Milă încă nu mi-e; poate-n ultim ceas… *