Dizidentul

Într-o zi cu ore multe, plictisit să mai asculte vorbe culte și inculte, le-a spus clar că nu-i mai pasă și că se întoarce-acasă. Revoltați c-un „orișicare”, care n-are de mâncare cât e ziulica mare, le aruncă „verde-n față” c-au politică „de piață”, s-au tot pus să îl acuze clănțănind mărunt din buze, plini de harul unor muze: -E mârlan și ipocrit!… -Aiurit și parvenit!… -Un țăran nenorocit!… -Nu-nțelege „înălțarea”!… -Ca să nu mai spun schimbarea… -Ne-am pierdut cu el răbdarea!… -Nu s-a prins de el nimica!… -Bagă-n semeni numai râca!… -Una știe: „Vreau păpica!”… Și așa, pe îndelete, nu cu vorbe înțelepte, și nici gând să îl îndrepte, l-au bârfit și aruncat ca pe-un măr putred, stricat.