Eu-calul

-De ce nu pleci? m-au întrebat de multe ori mulți „Nimeni”. -Din glia asta m-am născut și țin la ea, la semeni… -Nu-i un motiv să mori aici. Pământul e mai mare, cu-n drum pierdut în nesfârșit, bătut de cai și care. -Dreptate-aveți! eu le-am răspuns, dar mică-i lumea mare, când drumurile le-ngrădești cu plase de hotare… -Tot oameni sunt și cei închiși. Cu buni, cu răi, te-nvață, că nici ai noștrii uși nu sunt, de sfânt lăcaș în viață. -Străini ei sunt, nu-mi sunt părinți… N-au iarba de acasă. Căci nu contează ce mănânc, cu-ai mei de sunt la masă… -Și ei au câmpuri verzi și brazi, și cai ce-aleargă sprinteni. -Mi-ar place, dacă nu aș ști, Că au și șei… și pinteni…