Galeria-viață

Pe-un perete gol, de viață, înșirăm tablouri-fapte și-ncropim o galerie, în culori de „viu” și „moarte”. Impregnate de iubire unele chiar strălucesc; răsfățate de lumină, flori de chipuri înfloresc. Într-un colț și, din păcate, camera prea multe are, umbra-și varsă resemnarea, peste „pari” cu „oale-n care”. Sunt pictate cu venin, stors din vorbe de ocară, și închise printre spini, ca mai mult să doară. O sculptură înfășoară firul vieții pe un fus, dintr-un ghem ce nu e mare, dar ciudat, se pierde-n sus. O gravură încrustată cu sălbatice porniri, se revarsă vinovată, dintr-un cuplu mic de miri. O icoană răstignită într-un cui de ignorare, vag reflectă întristarea printr-o lacrimă de soare. Un peisaj de bună-stare îmbuibat cu tonuri oarbe, se tot pierde-n delăsare în pustiul ce îl soarbe. Un portret de „orișicare” se hlizește chiar „oricui”; râsul e strident și pare, ca un drob de sare-n cui. Într-o rugă de durere, pe-un fundal de stele reci, un cortegiu de tăcere îm-pânzește-un loc de veci.