Ghicitoarea

Sub un pom cu umbra deasă Ca necazurile zilei, Și-a întins un preș de zestre, Zdrențuit în dorul milei. Cărțile, cu colțuri roase De frecușul prin străini, Zboară-n palma-i istovită, Într-un dans de regi străbuni. În cuvinte meștugite, Cu un sens, sau cu mai multe, Cască guri la spectatorii Care mor să o asculte. Câte una, curioasă, Sau ca restul, mai credulă, Riscă o bancnotă-două, Că vezi Doamne-i mai fudulă. Află ce ar vrea să știe De noroc și așternut, Și e mulțumită tare, C-are-un soț puțin cornut. Alta sare cu loveaua, În miraj de vorbe prinsă. Îi surâde și ei soarta… Cel puțin din palma-ntinsă. Unul, mai deștept pesemne, Râde incredul pe margini. Cu un ghiont îl liniștește Soața, ce-a pierdut trei sarcini. Și așa, din palmă-n carte, Vise întrupează-n ei… Când ca boii trag la viață, Vor s-o vadă azi… viței. -Nu vedeți! rânjește unul, Banii vi-i-a luat la toți. V-a prostit gitanca-n față. Ăsta-i neamul lor de hoți. Mândru foc de-mpunsătură, Alungând din drum ogarul, A plecat țanțoș la slujbă… Orb…. în spate cu samarul.