Iarnă de decenii

Au fost și bune și prea-rele, Dar le-am uitat în mila-silă, Și iar am tras la carul-sorții, Pe drumul greu, spre groapa-vilă. Atunci priveam cu jind la focul Ce lumina un blid de oase. Acum răbdăm cu viața plină De libertăți și drepturi roase. Atunci tăceam, râzând în spate, De tonți și toante, răi și rele. Acum ne lăfăim în toate, Zâmbind cam des, printre măsele. Nemulțumiți atunci, odată, Ne amăgeam visând în doi. Acum speranța-i zdruncinată, Căci „eu” nu-s „el”, iar „ei” nu-s „voi”.