Idealuri sparte

Mă gândeam la „idealuri”, singur, liniștit, pierdut. Nu aveam cu cine-o vorbă, să o schimb, de aș fi vrut. Doar un câine pripășit, alungat de lume, Mă privea întrebător: „Ce-mi mai dai? Mi-e foame!” „Nu fi porc!” era să zic, deși era câine, „Ai halit ca un calic. Mai e și un mâine”. I-a plăcut că i-am vorbit, tolănit pe spate, I-am zâmbit și am uitat, idealuri sparte.