Iertare

Resemnat în lanțul sorții, Cu destinul acceptat, Se strecoară printre clipe, Omul simplu, ne-nsemnat. De încerci să-i spui că lumea E făcută cu de toate, Te privește dintr-o parte: Vrea să râdă, dar nu poate. A răbdat, convins că viața E un dat și nu un dar, Și a tras la carul grijei Suduind, dar în zadar. Nu a acuzat pe nimeni, Nici pe El că l-a uitat. S-a rugat tăcut în taină, L-a iubit și L-a… iertat. Căci acesta-i adevărul: Îl iertăm și noi pe El, Că ne-a dat prea multe rele, Și mulți oameni; fel de fel.