Lapoviță

Vântul s-a pornit de-aseară: Urlă ca la surzi la noi, Și în trombe când se-abate, Gem copaci-nalți și goi. Ploaia mult n-a zăbovit: L-a ajuns din urmă Și-mpreună au pornit Tropote de turmă. Frigul ce se odihnea Mai pe sus, la munte, S-a decis în zori de zi Să le stea în frunte. Ropote de „pic și poc” Tabla ruginită, Au izbit-o nemilos, Cu ură smintită. Picături nevinovate, Vii plecate dintr-un nor, S-au răcit ca și iubirea, Gheață prefăcută-n dor. Fulgi de nea fragili ca floarea, De cireș, ce cade-n mai, Fac ca zloata de afară Să nu strige numai: „vai!”. Prea micuți să fie-n seamă Luați de cei mai mari și tari, Se strecoară-n neființă Și se pierd, stingheri și rari. Lapovița înfioară Și îmbibă-n giulgiu ud Oameni, case și mioare, Strânse-n pripă sub un dud. Ca tristețea întrupată, Într-o margine de sat, Un copil blesteamă școala, Șchiopătând… spre ce i-e dat.