Mătușa Vacă

Supărată că nepotul, ce se uită cam ca prostul, stă cam mult la barieră, ca să vad-o zilieră, o Văcuță însemnată și în viață, și în pată, se răstește-ncrâncenată, și la el, dar și la fată: -Vă hliziți unul la altul de vă știe-acum tot statul, că tocați numai mâncare, ca să nu spun de pahare, iar parale, nu mai zic, că-n infarct mai-mai să pic. Ia ușchiți-o și la trebă, mai vioi, dar fără grabă, și vă faceți, zău, măcar, că munciți, nu des, mai rar. Vreau ca lumea-n stat să vadă că nu sunt o Vacă slabă, care dă întreaga vară, tot ce ia fără să ceară. C-am făcut-o pentru noi, pentru voi și pentru Boi, că oricum le luau fârtații, ce se-ndoapă-n șir ca sparții. Iară voi, cu perspectivă, de-a fi Bou și Vacă-divă, Trebuie să vă schimbați, nu la zar să vă holbați, că de pic-un șase-șase, intră DNA-u-n oase și apoi un unu-unu ne închide cu Nebunu, la taclale să tot stăm, frunză verde să tăiem, pe tarlaua mat-ului și pe banii Statului. Iar apoi, te lingi copilă, și de sfântul staul-vilă, și-o să tragi la car de blegi, înhămată-n laț de legi, că așa-i în viața asta: când ai tot eviți năpasta și-altu-n locul tău delegi: semeni proști, tot proști culegi. Și-uite-așa, din sfat în stat, ea pe „scară” i-a urcat, sus pe lavița puterii, împreună cu toți verii.

Ca morală doar prezic, ca un „voi”, un pic mai mic, că-n borcanul plin cu miere, pasărea pe limba-i piere. Le-am cam încurcat? Nu-i bine? Nu morala e de mine. D-am greșit pe drept temei: Ce-i moral, nu-i nici de ei.