Nenăscuți

Nenăscuți, din vina noastră, Că n-avem ce a le da, Pier din gând copii-speranță… Noi, rămânem „altceva”. Oameni, soarta ne îndeamnă, Să mai credem înc-odat, Dar rămân copiii noștrii Nenăscuți. „O! Ce păcat!” Viața o trăim în teama De a fi ce nu dorim Și-ignorăm buna-vestire Și ne plângem: „Nu simțim!” Sufletele zac cernite Doar la margine de Rai. Porțile rămân închise De copii, ce strigă: „Stai!” Nenăscuți, cu dreptul sacru De „a fi” iar încălcat, Ne vor bântuii în vise, Cu un plânset: „Ne-ați uitat!” Singuri, ne vom stinge-n mila Unuia ce ne-a iertat Și a vrut ca să ne spună: „Aveți multe de-nvățat!” Ne-a privit cum ducem răul În a zilelor samare Și ne-a întrebat în taină: „Înțelepți, veți fi voi oare?” Noi, născuți pentru o Viață În eternă viziune, Ne tot dăm de ceasul morții, Implorând: „Doar o minune!” Și în cruntă ne-simțire, Și-ntr-un sens și-n celălalt, Iar uităm că Fiul-Vieții, Nu-i născut într-un palat.