Pledoarie pentru salvarea nopții

Dintr-o vină poate și de teamă singur, Noaptea e hulită, ne-ncetat și sigur, De oricine-n viață, vrea „ceva” să vadă, Mai puțin aceia, ce vor să-nțeleagă. Ea ascunde totul, crime și tăceri, Pregătite-n ziua, care-a fost chiar ieri. Ea e vinovată, pentru orice ceri, Refuzate-n ziua, care-a fost și ieri. Ea încurajează patimi și beții, Începute ziua, în ore târzii. Ea e blestemată de cei ce nu dorm, Osândiți la trudă-n ziua fără somn. Ea îndeamnă omul să se odihnească, Când sărmanul încă, poate să muncească. Ea închide ochii ce nu vor să vadă, Cât de cruntă-i ziua, lungă, de corvoadă. Ea incită-n vise, fără încetare, Gânduri resemnate, toată ziua mare. În ea-i transferată, după cum vedeți, Neputința vieții. Știți, dar nu credeți.