Tabloul Tăcerii

Un om a pictat în noapte Tăcerea, cu gândul aprins de o faclă: Durerea. Penelul de stele, cu greu adunate, s-a rupt înc-o dată-n culorile moarte. Pe pânza de cer, ca o umbră străbună, a-ntins amintirea iubirii de mumă. Fundalul de vise, pustii, nevăzute, l-a-nchis între nouri de ape trecute. În inima pânzei atinse de jar, un punct de lumină s-a stins ca un far. Tabloul a prins-o, dar negura grea, ca vină ingrată, a șters-o și ea.

Un om a pictat în noapte tăcerea, cu ochii închiși, să simtă durerea. Penelul de doruri, cu greu adunate, s-a rupt înc-o dată, în visele moarte. Pe pânza-ntristată de vocea străbună, a-ntins doar icoana cu lacrimi de mumă. Fundalul de fapte târzii, nevăzute, l-a stins în speranțe rămase trecute. În inima-pânză se stinge în jar un punct de-ndoială, în plânset de far. Tabloul îl simte în negura grea, ca vina iertată de El, nu de Ea.