Sperietoarea

Gânditor, sau cam pe-acolo, mă-ndreptam către nimic, fluierând a pungă-goală, liniștea doar vrând s-o stric. Tropăind prin clisa care mi se agăța de viață, m-am trezit strigat din urmă, dintr-o curte, de-o Paiață. Flutura din mâneci rupte și din poale crăcănate, răstignită în grădină, ciorile să bage-n moarte. -Hai noroc vecin-o, fat-o! că pari tânără la port. Cam pestriță ți-e rochița… -Vezi ce scurt-acum o port? Se cam râzgâia zglobia Și râdea din parul lung… Am cinstit-o cu un zâmbet, chiar de îmi venea să plâng. Am vorbit pe îndelete despre vise, despre boi, și-am glumit pe seama sorții, trasă des în car de noi. N-am crezut c-o simplă cârpă, Ca să sperie gândită, Poate-avea atâta suflet Chiar în viața răstignită. M-am trezit că o Paiață Oferită ca obol, Poate să-mi deschidă ochii Prin idee și simbol.