Teatrul

Precupeți pe piața țărilor vândute, Se întrec în pofte și simțiri pierdute. Prea-străini de mame, chiar născuți de ele, Măști își pun pe față, groase și din piele. Chipuri de duzină, cu găvane goale, Împart câte-o bâtă, la un car de oale. Viața toată sumbră, de ei prevăzută, Pare dintr-o dată, cauză pierdută. Piesa e de teatru: scenă și război. Trupa e de cârpă: păpușari de soi. Trase la-ntâmplare, de sforarii goi, Zdrențele se-animă; parc-am fi chiar noi. Gongul, ca un dangăt, bate începutul, Actele se scurg, îngropând trecutul. Rar se-aude-n sală șoaptă, sau suspin, Reflectoare varsă flăcări peste chin. În final de tobe veselite-n jale, Cade greu cortina: e sfârșit… de cale. Palmele-s uscate; ochii tot la fel. Un copil întreabă: -Chiar există El?