„Ale-sus”-ul satului

-eu tipicarul-

O „cățea”, încrâncenată, Cu coada pe sus, „Cuvânta”, ca nicidată, Despre cel sus-pus: -E cel mai și mai, ca nimeni, Un ales smerit! Nu-și are egal în semeni, Cât e de cinstit! -Tu vorbești de cel ce, care… -Da, de cel… „de sus”. -Cel pe care lumea mare… -L-a crezut nespus. -Dar l-au prins cu ”mâța-n sacul” Ce-l dădea la ”câini”… -O „plimba” și el săracul. -Cam ”murdar” pe mâini… -S-au ”spălat una pe alta”. E acum curat. -„Pește nu mai are balta”… -El doar l-a ”mutat”. -Și deci „gura nu-i miroase”… -Brânză n-a mâncat. -Dar islazu-i plin de case… -Bârfe vechi din sat. -Laptele „s-a dus pe apa Sâmbetei” la noi… -El doar „a săpat” la șanțul, Făcut de alți „boi”. -Dar „tarlalele” din câmpuri… -Le-a-mpărțit și el. -Și le-a dat cam ”snopuri-snopuri”… -E cum spun, fidel. -Unii s-au ales cu ”pleava”… -Dacă „tobe bat”. -Multe le-a făcut pe grabă… E abia votat. -Praful, „Măturar” nu vede… -Bate vântul doar. -Chiar și el în gropi se pierde… -Ești tu tipicar.