George RogozPoezie și proză

Tristă frumusețe — satul

Ar dori

Răsfirat pe vale, lacul, Agățându-se de mal, Tot încearcă, să se urce, Cu un val, și înc-un val. Ar dori și el să știe, Ce e dincolo de culmi Și, avid de orizonturi, Să se cațere în ulmi. Cât n-ar da și el, să vadă Munții-nalți, ascunși de nor, Despre care, mici pâraie, Povestesc mereu, cu dor. Să se-ntoarcă pe făgașul Ce în codrii se destramă, Și să urce spre izvorul Ce i-a fost tată și mamă. Să ajungă-n umbra stâncii, Ce l-a ocrotit de mic Și, cuprins de oboseală, Lângă ea, să doarm-un pic. Să admire, cu iubire, Locul vetrei din străbuni, Ca un om, ce, încă poate, Să viseze-ntre nebuni.