Asta L-a durut

Turlele-și înalță Crucea grea, de fier. -Ne-ai uitat, o Doamne?… Liniște-i în cer. Zidurile roase În rușine zac. -Mai întoarce-ți fața! Cerurile tac. Pe pereți, icoane, Plâng încet, smerit. -Iartă-i iar, în mila-Ți! Glas prea stins, pierit. Lumânări, pe moarte, Flăcările-și cern. -Dă-le iar lumină! Negrul e etern. În genunchi, la strană, Un bătrân pierdut. -Dac-așa Ți-e voia…? Soața a pierdut. Lacrima nu cade. Un ultim sărut. -Mai exiști Tu Doamne…? Asta L-a durut.