Ascultă

Ascultă șoapta caldă, în miez de noapte-ncins, Ce leagănă uitarea, de nesfârșitul vis, Și nu lăsa privirea, să se-odihnească-n loc!… E seara despărțirii, iar noaptea ca de foc. Aceasta mi-e dorința: pe margine de lac, Să te-ncălzesc în brațe, sub stele reci, ce tac. Blând, vântul să-nfioare, în unduiri sublime, O piele dalbă, care, se zbate-ncet, sub mine. Când luna va apare, târziu de tot, din nor, Să regăsească umbre, înlănțuite-n dor, Iar ultima zvâcnire, a jarului din foc, S-aducă ”regăsirea”, în început de joc. E seara revederii, și a trăirii poate, Iar zorii despărțirii, să stea cât mai departe. Luceafărul se pierde, cu Luna după el. Lumina se înalță, din adumbritul cer. Perdeaua se-nfioară; o ușă s-a deschis. Închid fereastra-n care, iar am trăit un vis.