Bine, cum o fi?

Clăpăuge, orele Atârnau de viață, Făcându-și de lucru, Cu stacana-n față. Îmbuibat de jale, Un sătean sărman, Cugeta la Domnul Ce l-a vrut uman. Era faza-a doua, De melancolie. Trecuse prea iute, Cea de veselie. Se-ntreba: -Eu, oare, Ce-aș putea să fiu, Într-o lume-n care, Tot plătesc ”în viu”? Vreau ceva… ”Plătește!” Fac ceva… ”plătesc”. Cârciuma rămâne Raiul pur sătesc. Îmi înec amarul Strâns doar într-o zi. Mâine pică altul… Bine, cum o fi?…