Borșul pe/de cinste

Dup-un somn nemeritat, Ca un oarecare, M-a trezit cocoșu-n zori: -Eu fac de mâncare. Supărat, puțin mirat, I-am cam zis de ”streche”, Că gătea, ca apucat, Chiar după ureche: Ostropel, din ”te-miri-ce”, Și ciorbă de ”iarbă”, Sărmăluțe de ”trei-foi”, Ciulama de ”vorbă”. -Ești nebun! l-am lăudat, Printre dinți, desigur. Ai și ”curs”? am întrebat, Vrând să mă asigur. -Sunt didact, mi-a spus peltic. Fac ce fac și alții, Cei aleși de noi, mai ieri, În ”Divanul Bălții”. -Și ”auto”? Doar ”didact”? -Nu-i mare scofală. -Și, ca ”ei”, vei să mă ”plimbi”? -Ciorba mea nu-i goală. Să mă crezi, s-a înfoiat. Fac un borș ”pe cinste”. -”Ei”, sau tu, și ”pe”, sau ”din”?… -Nu țin bine minte. -Le încurci mai rău ca ei… -Dar încerc, și-i bine. -Multe găuri în buget… -Fac hambare pline. -Ia te uit-un înțelept. ”Găinar” de țară. -Râzi tu râzi, dar să vedem, Cine-i ”fript” la vară. -Ai nu zău, roata s-a-ntors? Ne conduc ”cocoșii”? -Parcă nu știai de mult. Creste au, și-s roșii. -Ce să spun, că ne cam stau, Și în cap și-n coaste. -Dacă taci și numai dormi… Ei nu-s ”papă-lapte”. -Bine, am priceput, ești ”sus”, Chiar cu mintea de ești dus… -Sunt doar un fidel supus. Ce mai ai acum de spus? -Răsăritu-i cu ”apus”…