Când

Când, în prunc, păcatul vieții, Îl sădești, de când e-n fașă, Prin ce n-are, și ce vede, Și te faci doar că îți pasă, Când, în lapte pui amarul Sufletului chinuit, Ce, ca azi, și viitorul, Tot și-l vede veștejit, Când, din Cale faci cărarea, Ce se pierde-n rătăciri, Iar din pofte, bunăstarea Prea-curvarelor simțiri, Când impui, ca unic, zeul ”Cap-și-pajură”-n arginți, Și le furi și lumânarea, Celor ce mai cred în sfinți, Când, cerșitul e speranța Unui trai mai, sub-decent, Oferit, cu ”bunătate”, De străine legi, cu-accent, Când îi spui celui ce moare: ”N-ai noroc, așa ți-e dat!” Cum să-ți mulțumesc eu, sincer, Dragă Patrie… sau Stat?!!…