Cârâie cocoșii

Cârâie cocoși Într-un cor dement. Se trezesc doar moșii; Restul, dorm ”ciment”. A, beton se zice? Sforăiau precis, Așteptând, probabil, Ziua, doar în vis. S-au întors pe seară, Sau noapte, cum vreți, Trăind. Într-o doară Fericiți, doar beți. Nu doreau prea multe, Dar nici nu cereau; Cine să-i asculte? Ei, oricum, mureau. ”Timpul nu contează”… ”Susurau” mai-marii. ”Prea vor ce visează”… Viața are carii. Rod, din ea, cu poftă, Trepăduși vioi; Cei ce nu au baftă, Scrâșneasc dinții, goi. Râd printre măsele Și zâmbesc ciudat. Bere e la crâșmă; Bună-i de ”prădat”. Belelele, proaste, Se țin scai de ei. Chiar de sunt o ”oaste”, Nu sunt lupi, ci miei. Visează, spre ziuă, Nu cu prea mult drag, Să pună piciorul Și la Stat, în prag. Nu aud nici ceata De cocoși stridenți, Ce se-ntrec în ”pofte”, Cârâind demenți. Zorii nu se lasă Prea mult așteptați. Ei dorm, nu le pasă Că nu-s ”deșteptați”…