Cocori și prunc

Trec cocori-n lungul zării… Litere cu viață- vis, Trupuri de speranță-n floare, Fraze lungi de cânt nescris. Dorul le deschide calea, Și spre sud îi însoțește. Nordu-nvolburat de vânturi, I-a gonit, chiar de-i iubește. Cerul palid, cu azurul Rătăcit iar printre nouri, Pride viață dintr-o dată, Într-un dans slăvit de stoluri. Ziua pală, cu lumina Ca o filă plumburie, Azi acceptă, ca povestea, Șirul lor, pe ea, să scrie. Cei ce vor, pot s-o citească Și cu ochii-nchiși, în minte; E de soartă și de moarte, Cu durere în cuvinte. Șiruri-șiruri ne învață Înc-o-dată să trăim, Pentru un „ceva”, ce plânge, Și ne cere să-l iubim. Povestea lor, povestea noastră, Am vrut s-o scriu, dar n-am putut. Ei nu renunță la speranță, Chiar dacă plâng, un timp trecut. Din fericire ei acceptă, Ca dat de soartă doar trăirea. Când umbre-n timp devin părinții, Pe noi ne-ajută doar uitarea. Cu legea firii scrisă-n gene, Ne îngrozim de pragul morții. Când ei se întorc cântând: ”E Viață!” Noi ne jelim:” E voia sorții”.