Cruntul blestem

Zorii își ridică fața Rușinați; e vânătoare. Roșul împânzește Cerul; Sânge curge pe răzoare. Miriștea nu mai ascunde Iepurii bătuți de soartă. Haturile-ndepărtate, Sunt păzite, ca o poartă. Șansa lor să scape-i nulă; Ciocli-atacă în ”sistem”. Armele aruncă-ntr-una Plumbii cruntului blestem. Glia-nsângerată-ncearcă Să-i ascundă, dar nu poate. Peste viața ce se scurge, Cade-ncet, eterna noapte. Ochii, nedeschiși cu ură, Se închid în ultim spasm. -Încă unul și fac zece… O partidă ca de basm. Povestea mea, povestea vieții, E cea a ”noilor umani”, Cu ura-n vrere nesătulă, Umflată, azi, de prea mulți bani.