Drepturile lor

Într-o zonă din grădină, răscolită des de ploi, s-au găsit cățeii-n zloată, să vorbească chiar de noi:

-Vreți, nu vreți, sunt vinovați, că urlă la noi turbați, că ne cer de toate-cele, și ne pun bățul pe piele. -Pielea-n băț, se spune vere… -Ba cu bățul dau în piele. Că și voi ați fost loviți, când ați vrut să mai iubiți, când pe una, când pe alta, de gemea de urlet balta. -Da! Așa-i! Mai zii! E bine! Ieri au dat cu pietre-n mine. -Deci, suntem persecutați de femei și de bărbați, și vom cere drepturi multe… -Dac-or vrea să ne asculte… -Vom lătra din răsputeri… -Ce vrei frate să le ceri? -De mâncare, vezi doar bine, că doar pielea e de mine…

Și așa, pe îndelete, și cu multe argumente, au ”scornit” meniuri multe, doar cu carne, nu cu fructe. Zarva când s-a isprăvit, doi la mine au venit, și, cu gândul istovit, au uitat ce-au tot vorbit. -Vrem… de toate să ne dai, și pe gânduri să nu stai, că doar n-o fi nici un bai, de renunți la ce mai ai! -Bine, spuneți mai concret, ce doriți! Dar mai discret, că vecina duce vorba, că v-ați fript, mai ieri, cu ciorba, ca să nu zic de iaurt… Dar, mă rog, eu vă ascult! -Deci, am vrea… ce zic? Mi-e foame! Vrem ciolane și nu poame!

-Mai pe scurt, doar asta vreți? -Cam atât. Tu să ne ierți… -Că mi-ați răscolit grădina, nu-i nimic, a mea e vina, că n-am pus un gard, de legi, și cu stâlpi, pentru cei blegi, și-am lăsat, în voia sorții, să zburde în ea netoții…

Zău, le-am ”recitat” exact, ce ne-a spus, când a plecat, un ”Ales”, cam răspicat, când noi capu-am ”ridicat”.