Iarbă-n flăcări

Iarba se înalță, Uscată, spre cer. Norii au uitat-o. Visele ei pier. Ca moartea-nălucă, Vântul cel hain, Face iar, din fire, Rude noi, de spin. Frântă dur, din fașă, Covor zdrențuit, Rabdă în tăcere… Chipu-i răvășit. Pasul se abate, Rece, sec și greu. Doar urma rămâne, Sângerând mereu. Flacăra îi smulge Un țipăt prelung. Jalea se reflectă În ochii ce nu plâng. -S-a-ntâmplat aseară, Spunea un sătean. Mi-a căzut țigara, De beat ce eram…