Iedera

Frați de cruce, un mesteacăn, Cu un brad, ieri, s-au legat. Iedera, cu luare-aminte, Între ei s-a și băgat. Cu voința neștirbită De rețineri, s-a urcat Câte-un pic, un pic, pe creanga Ce, spre ea, ei, au ”plecat”. Zilele-au trecut… și anii; Ea-i acum în vârful lor. Când i-am regăsit, sărmanii, Chiar plângeau… De chin? De dor? Lațurile înverzite Le-au răpit lumina-n zi. Crengi uscate, zdrențuite, Au murit, fără a ști. Mici, și-au acceptat osânda, Celei ce-a pornit cu ei. Când i-a năpădit, cu totul, S-au rugat la El… sau zei. Poate n-au știut sărmanii, Cum să ceară mila Lui. -Ce să facem, cu ea, Doamne? Vrea, la Tine-n Cer, s-o sui… N-au primit răspuns, s-o rupă, Gândul nu i-a încercat. Nu puteau să ia o viață, Chiar dacă i-a ferecat. Întind mâna, mângâi bradul Și mesteacănul, cu-n rost. Cresc frumos acum , în pace… Mie, mai ușor mi-a fost…