Imposibilul Rex

Rex se învârtea prin curte, după coadă-n van. Primăvara-abia sosise. Muguri mici mijeau pe ram. L-am privit cu încântare. Mă distra-n necaz. -Ce faci haimana-potaie? -Zău că nu ai haz… -Ia te uită, bosumflatul. Te-au gonit vecinii? -Ba că nu, da-n blana roasă arăt ca stăpânii. -Hai-da-de, că asta-i bună. Nu-ți mai place câine… -Nu mai vreau resturi să rod. Vreau să fiu lup mâine. -Și-așa crezi că vei putea să-ți saturi burtica? -Lup să fiu, că voi vedea cum procur păpica. -Dar știi vorba cea cu lupii: cu năravul prost… -Ce, tu crezi că voi rămâne câine fără rost? -Tu în haită? Nu te văd. Nu știi ce-i unirea. -Văd că-i lauzi. Sunt ca voi. Semănați cu firea. -Ia nu te lega de om! Ia-te iar de coadă! -Mă gândesc… Ca voi nu vreau, Lumea să mă creadă. -Rămâi câine prost și rău, cum te știe satul! -Sau fidel și credincios… Și-a plecat cu altul.

M-a lăsat fără cuvinte. Chiar a renunțat, lup să fie, cu putere… ? Mai am de-nvățat.