Într-o casă rară

-Fiul rătăcitor-

Ochii lung se pleacă, într-un sat uitat.

-N-a venit! se zbate, glasul tremurat. -N-a putut se vede! Nu cred că n-a vrut. -Bate ceasul maică. Un an a trecut. -La mulți ani măicuță! Va fi într-un fel. Poate anul ăsta, va veni și el.

Într-o casă rară, cu pereți zdrobiți, Cu pletele albe și de ani striviți, Numără iar timpul, alungat de nopți, Alarmați de vântul, scârțâind în porți.

Frigul ce-nfioară, zace pe cuptor. Picături de apă, pâlpâie de dor. Șchioapătă lung masa; scaunul se zbate, Încărcat de truda, aruncată-n spate. Lumina pierită, scurmă în pervaz. Greoaie, tăcerea, zace pe grumaz.

-Lamulți ani măicuță! Va fi într-un fel. Poate anul ăsta, Va veni… și el.