Întindeți mâna

Pe Calea spre Vecie, La pas, sau alergând, Ne-mpleticim în clipe; Murim cu Ea în gând. Pe drumuri ocolite, Căci, ce e drept, e greu, Ne rătăcim în vise Și-n vorbe, mai mereu. Pe Calea larg deschisă, Cu zâmbetul pe buze, Ne-mpiedicăm în fapte Și-n alte mii de scuze. Pe străzile înguste, De Viață în nevoi, Ne încălzim cu patimi, În suflet tot mai goi. Cărarea spre Vecie E-acum un simplu vis. Doar Moartea e reală. Doar ea mai cere ”bis”. Odată crunt, în carne, Și-n tot ce-n jur vedem, Și-apoi în noi, cei care, Un suflet mai avem. Copii-și pierd răbdarea, Pe drumuri aruncați. De-i crucea răstignită, Doar ei sunt vinovați? Dar e târziu acuma. Plecați vă rog! Sau stați! Da-ntindeți mâna-o dată Vecinului… ca frați.