Întâlnire cu viața

Mi-a „ținut” drumul, chiar ieri, Zdrențuită bine. Se-nvârtea prin cimitir, Adâncită-n sine. -Ce-i cu tine? Ce-ai ajuns?… Eu am întrebat-o. -Prea mulți tineri au „apus”. Lung am sărutat-o. -Tu ce vrei? Mai bine pleci. Mă privea cu jale. -Doar m-am abătut nițel, Nu prea mult din Cale. -Ai o șansă. Poți să speri… Chiar mă crezi frumoasă? -Știi că te-am iubit mereu, Și de tine-mi pasă. -Pentru tine? Pentru ei? Mă-ngrozesc de mine. -Nu ești vinovată tu, Sora ta, de „vine”. -Dar nu pot să o opresc; Rudă mi-e, de „sânge”. -Ea doar „ia” ce ai „pierdut”. -Inima îmi frânge…

Am plecat, de mână-n crâng; Era primăvară. Paștele vine curând. Mame n-am, să moară. De Florii s-a „dus” mămica, Și de Paști și mama. -Vezi, acuma înțelegi: Eu, nu ea, sunt „drama”. Să mă „plâng” nu am putut; Cum să-i „spun” cuvinte?… Am simțit-o grea, în piept; Și mai crunt, în minte. -Crezi că-i timpul să renunț? Sora ta mă cheamă. -Mai glumește uneori. Mai rămâi, n-ai teamă! -Bine, însă să nu-mi ceri Să mai râd în hohot. -Dar de ce? Ce îți venii? -Bate des un clopot…